Peste 600 de credincioşi greco-catolici s-au rugat pentru pace, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Catedrala "Schimbarea la Faţă" din Cluj, în urma unei recomandări a Papei Francisc în contextul "existenţei marilor focare de război din lume şi atentatelor generate de caricaturile publicate".
Papa Francisc a denunţat "forme deviante ale religiei" care, în opinia lui, s-ar afla la originea "masacrului tragic" de la Paris, unde 17 persoane au fost ucise în trei atacuri teroriste, Suveranul pontif criticând şi fundamentalismul religios în general.
Hayat Boumeddiene, soţia lui Amedy Coulibaly, este căutată de autorităţile din lume, după ce au apărut informaţii potrivit cărora aceasta a părăsit teritoriul Franţei şi s-ar afla în Turcia sau Siria. Imagini cu Hayat Boumeddiene şi Amedy Coulibaly în timp ce pozau cu diferite arme au fost publicate de presa franceză.
În ciuda frigului tăios de afară, 600 de clujeni s-au adunat în această seară pentru a mărșălui în semn de solidaritate față de victimele atacului armat de la redacția publicației franceze Charlie Hebdo.
Comunitatea fraceză şi francofonă din Cluj-Napoca organizează deseară un marş de solidaritate pentru victimele atentatului de la revista Charlie Hebdo.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a spus joi că, în momentul de faţă, nu există motive de îngrijorare, raportat la atentatul din Paris, precizând că la Parchetul instanţei supreme nu există dosare care privesc fapte de terorism, ceea ce înseamnă că fenomenul a fost prevenit eficient.