Peste jumătate dintre participanții la cel mai recent sondaj realizat de o platformă de recrutare din România declară că, în prezent, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional.
Un studiu realizat de Colegiul Medicilor arată că 36% dintre medici sunt supuşi riscului de a manifesta clinic un sindrom de burnout.
Burnout-ul afectează 2 din 10 angajați din țară, în timp de aproape jumătate dintre aceștia se gândesc să își schimbe job-ul și motivează cu o remunerație nesatifăcătoare la actuala firmă la care muncesc.
Încrederea vine din cunoaștere, iar MedEx este un eveniment care duce la un alt nivel comunicarea, prin facilitarea interacțiunii dintre furnizorii de servicii de sănătate și beneficiarii acestora.
Majoritatea companiilor din Cluj vor adopta un sistem hibrid de lucru: birou - locuință.
Peste 70% dintre angajaţii români care au răspuns unui studiu legat de munca în perioada pandemiei cu COVID afirmă că nivelul de stres la locul de muncă a crescut, iar peste 25% dintre aceştia apreciază că s-a dublat.
Reducerea timpului acordat distracţiei şi odihnei sunt doi factori care pun în pericol stabilitatea vieţii personale şi profesionale a oamenilor, astfel încât se impune o mai mare echilibrare a acestor aspecte, potrivit specialistei
Tot mai mulţi dintre noi îşi transformă viaţa într-o cursă contra conometru şi încearcă să îşi depăşească limitele, atât în viaţa privată, cât şi la job, iar burnout, un termen folosit în psihologie, se referă tocmai la acea stare de epuizare psihică şi fizică resimţită o perioadă lungă de timp.