Pasagerul unei autoutilitare a murit ieri într-un accident în Cluj-Napoca, petrecut pe viitoarea centură de ocolire a oraşului, care nu a fost încă deschisă circulaţiei publice.
Centurile de ocolire ale municipiului Cluj-Napoca au devenit "găuri negre", sunt "o ruşine şi reprezintă jafuri din banii publici", crede fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, actual senator. Acestaa depus ieri o interpelare ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu.
Premierul Emil Boc a promis astăzi la Cluj că lucrările la centura de nord-est vor fi gata la începutul acestei luni, deşi sunt finalizate în acest moment numai în proporţie de 85%.
Costurile centurii de ocolire Vâlcele - Apahida au crescut la 200 de milioane de euro, faţă de contractul iniţial de 68 milioane de euro, acuză astăzi vicepreşedintele PSD Cluj, Aurelia Cristea.
Costurile pentru varianta ocolitoare Vâlcele – Apahida au depăşit deja cu 100% preţul iniţial, în condiţiile în care lucrările nu au fost încă finalizate.
Cei care contestă costurile centurii de ocolire Vâlcele - Apahida, cea a cărui construire a durat cinci ani şi care a costat peste 180 milioane de lei, ar trebui să reclame acest fapt "la autorităţile competente", cere premierul Emil Boc astăzi la inaugurarea centurii.
Recomandări: