Antrenorul din Gruia, Dan Petrescu, nu s-a abținut nici la meciul de duminică seara, disputat pe teren propriu, cu cei de la Slobozia și a protestat împotriva arbitrajului până când a fost eliminat cu cartonaş roşu şi trimis să vadă partida din tribune.
Președintele Partidului Național Liberal s-a arătat foarte încântat de ultima sa vizită la Cluj-Napoca. Liberalul a felicitat administrațiile conduse de primarul Emil Boc și de președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
UNTOLD 2024, a noua ediție a festivalului de la Cluj-Napoca, are loc în perioada 8-11 august. Nume mari precum Lenny Kravitz, Louis Tomlinson, Sam Smith, Swedish House Mafia, Burnay Boy sau Mahmur Orhan vor urca pe scenă.
Seara de duminică a oferit un spectacol de zile mari la Cluj-Napoca. În etapa cu numărul patru din sezonul regulat al SuperLigii României împotriva celor de la CFR Cluj, Universitatea Cluj a arătat, chiar pe terenul rivalei CFR Cluj, că are un cuvânt de spus în campionat.
Familia este proiectul numărul 0 din viaţa mea, îi mărturiseşte lui Mircea Bravo antreprenorul atipic din Cluj, îmbrăcat în trening, în timp ce reglează cu munictorii o problemă la o piscină.
În dimineaţa de joi, 1 august, echipajele ISU Cluj au fost solicitate pe una dintre cele 7 străzi care se intersectează în cartierul Gruia, unde a luat foc acoperişul unei case.
Festivalul UNTOLD își va redeschide porțile în perioada 8-11 august 2024 pentru a scrie un nou capitol de neuitat. La stadionul Cluj Arena, în fața sălii polivalente BT Arena și în zona Parcului Central se lucrează de zor pen
Clujul este îndemnat să ia exemplu de la orașul Reșița, care are în administrare lacul Secu. Acolo populația are acces la pontoanele amenajate de Primărie.
Consiliul Județean Cluj, în calitate de inițiator al proiectului de investiție, va propune Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) încheierea unui protocol privind delegarea dreptului de administrare temporară a unei porțiuni a drumului național DN1F (E81), aflată la ieșirea din localitatea Topa Mică, km 33+692.