Din cauza faptului că nu au primit prea multe șanse din partea tehnicianului, doi fotbaliști refuză planul propus de oficialii campioanei pentru a diminua pierderile financiare ale clubului.
Conducătorii clubului din Gruia se tem de reacțiile pe care antrenorul le va avea pe marginea terenului și cum vor fi interpretate, în condițiile în care meciurile din Liga 1 urmează să se dispute fără spectatori.
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, într-un interviu apărut în Buletinul informativ al LPF, că perioada pandemiei a fost şi este cea mai ciudată din viaţa oricărui om.
Locul liber din staff-ul campioanei, după plecarea lui Alin Minteuan, atrage foștii jucători ai clubului din Gruia.
Relația dintre antrenor și atacant s-a deteriorat în ultimele luni, iar golgheterul campioanei ar putea pleca la finalul sezonului.
Fostul mijlocaș al CFR-ului a sărit în apărarea fostului său coleg din Gruia și i-a acuzat pe oficialii campioanei că au pregătit îndelung debarcarea lui Minteuan.
Bogdan Mara, directorul sportiv al campioanei CFR Cluj, speră ca Liga 1 să ia cât mai rapid exemplul Bundesligii - oficialul campioanei a recunoscut că pauza de fotbal a fost insuportabilă.
Disputa dintre Alin Minteuan și Dan Petrescu, începută în urma unor neînțelegeri financiare continuă, iar cei doi foști colaboratori și-au aruncat cuvinte grele de la distanță.
Tehnicianul campioanei CFR Cluj își dorește ca cei trei mijlocași pe care i- a antrenat în Gruia să facă parte din staff-ul său când își vor încheia carierele de fotbaliști.