Primăria a anunţat joi numele persoanei care va conduce biroul de marketing. Proba decisivă s-a dovedit interviul.
Clujenii care au nevoie de consultanţă de la primărie nu mai trebuie să facă un drum până în centrul oraşului şi să stea la rând în faţa biroului vreunui funcţionar. Află tot ce îi interesează direct de acasă şi direct de la primar.
Patru milioane de euro pentru patru zile de festival şi un milion de euro pentru contractarea a doi artişti de talie mondială. Acestea sunt sumele pe care federaţia Share le alocă pentru festivalul anului, care se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august, cu prilejul Cluj – Capitală Europeană a Tineretului.