Prefectura Cluj a anunțat că în județul Cluj s-a decis interzicerea concursurilor de tracțiune cabalină. Măsura a fost luată pentru a preveni riscurile la adresa sănătății și bunăstării animalelor.
Cauzele exacte ale celor două decese ale celor doi tineri rezidenți încă nu se cunosc, însă cadrele medicale reclamă în mediul online condițiile stresante și epuizarea de la locul de muncă.
Astenia este o slăbire generală a organismului, resimțită printr-o stare de oboseală accentuată care afectează nu numai starea psihică, dar și pe cea fizică.
Burnout-out este tot mai des întâlnit în ziua de azi, însă unii dintre noi nu ne dăm seama că suferim de acest sindrom.
Federaţia Sindicatelor din Comerţ anunță proteste în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Peste jumătate dintre participanții la cel mai recent sondaj realizat de o platformă de recrutare din România declară că, în prezent, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional.
Burnout-ul afectează 2 din 10 angajați din țară, în timp de aproape jumătate dintre aceștia se gândesc să își schimbe job-ul și motivează cu o remunerație nesatifăcătoare la actuala firmă la care muncesc.
Vlăduța Lupău se confruntă cu probleme de sănătate. Cântăreața a ajuns, din nou, pe perfuzii. A postat pe rețelele de socializare o imagine, în cursul zilei de duminică.
În spitalele COVID-19 nu mai sunt nici paturi, nici scaune libere, aşa că, după o tură epuizantă în prima linie, o asistentă echipată în combinezon de plastic, se odihnește într-o cutie de carton.
Pe Masivul Vlădeasa din judeţul Cluj s-a depus deja primul strat de zăpadă, a anunţat echipa Salvamont Salvaspeo Vlădeasa Cluj.