Fosta glorie de la CFR Cluj, Tony da Silva, a pus umărul la salvarea de la retrogradare a echipei Poli Iași. Ce declaraţii a făcut antrenorul la flash-interviu, după partida cu Petrolul.
CFR Cluj o înfruntă pe rivala ”U” Cluj, luni, de la ora 20:30, în Etapa cu numărul 30 a sezonului regulat din Liga 1, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia.
Fundașul campioanei a fost eliminat în prima repriză a derby-ului dintre CFR Cluj și FCSB, după un fault asupra internaționalului român.
Echipa clujeană se află pe primul loc, la egalitate cu Viitorul, în topul celor mai “cuminți” formații din prima ligă, în sezonul regulat.
CFR Cluj ocupă locul secund în clasamentul fair-play din Liga 1. Ierarhia este realizată în funcție de numărul cartonașelor galbene și roșii primite de fiecare club.
Formația antrenată de Dan Petrescu ocupă locul secund în clasamentul fair-play din Liga 1. Ierarhia este alcătuită în funcție de numărul cartonașelor galbene și roșii primite.
CFR Cluj ocupă locul 3 în clasamentul fair-play, alcătuit pe baza cartonaşelor încasate de cele șase competitoare în primele șapte runde din play-off.
Echipa de fotbal feminin Olimpia I a bifat sâmbătă, pe terenul sintetic al bazei sportive Unirea, prima victorie din 2015 într-un meci oficial.
Jandarmii clujeni fac un apel către suporteri, o dată cu începerea campionatului naţional de fotbal, ca aceştia să se manifeste „în limitele legalităţii".