Înaintea UNTOLD, suprafața de iarbă a fost îndepărtată, iar oganizatorii festivalului s-au angajat să plătească noul gazon al stadionului.
ZIUA de CLUJ a aflat cât costă schimbarea gazonului de pe Cluj Arena. Organizatorii UNTOLD se țin de cuvânt, iar stadionul va avea gazon nou din luna octombrie.
Chiar dacă au jucat acasă, feroviarii s-au impus greu, 1-0, în fața jucătorilor lui Dinamo, care au jucat în nouă oameni din minutul 37. La finalul meciului spiritele s-au ”încins”, chiar pe gazon.
"U" se află în fața unei serii de trei partide pe teren propriu în doar 10 zile, iar compania Eco Garden Construct are grijă ca gazonul să se prezinte în condiții bune, în ciuda vremii friguroase și umede de la Cluj.
Primarul se mândreşte cu parcul adiacent parkingului Primăverii 20. Emil Boc "şi-a suflecat mânecile" şi s-a pus la treabă. Împreună cu colegii din primărie şi au dat ieri „o mână de ajutor” la montarea gazonului rulat din parc.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca anunţat pe pagina sa de Facebook rezultatele finale ale amenajării și modernizării din Cartierul Mărăști de pe Aleea Bibliotecii.
Una dintre firmele care se ocupă de reabilitarea Parcului Central şi schimbarea gazonului de pe Cluj Arena, lucrări necesare după cea de a cincea ediţie Untold, a postat noi imagini cu cele două zone verzi.
Municipalitatea cumpără arbori şi arbuşti, gazon şi flori de 5,9 milioane de lei, pe care vrea să le planteze pe străzile din oraş şi în parcuri.
Consiliul Judeţean a achiziţionat un sistem care accelerează creşterea gazonului, similar cu cel folosit pe marile stadioane ale Europei, la Madrid, Munchen sau Barcelona.
Recomandări: