Patronul CFR-ului, Ioan Varga, și-a anunțat ieșirea din fotbal după ce echipa sa a obținut un singur punct pe teren propriu în partida cu Universitatea Craiova, scor 1-1, iar titlul a devenit o misiune imposibilă pentru "feroviari".
Antrenorul din Gruia a fost întrebat dacă viitorul CFR-ului depinde de câștigarea campionatului. Ce crede Dan Petrescu.
Campioana României îl vrea pe Nicolae Stanciu (29 de ani), care și-ar dori să plece din China în ianuarie, şi îi pregătește mijlocașului cel mai mare salariu din fotbalul românesc.
Edi Iordănescu a părăsit echipa CFR Cluj la finalul sezonului precedent și a apelat la comisii pentru a-și încasa restanțele financiare.
CFR Cluj a părăsit ruşinos şi Europa League, după 1-6 în dublă manșă cu Steaua Roșie Belgrad, și va juca în grupele Conference League.
Dezvoltatorul ce derulează proiectul a prezentat imagini de la lucrările din zona centrală.
Dezvoltatorul ansamblului rezidențial de lângă Parcul Feroviarilor a prezentat imagini cu lucrările la fundația clădirii cu 28 de niveluri.
Dosarul judecat pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) are ramificații importante la Cluj. Unul dintre oamenii de afaceri clujeni care au căpătat influență în ultimii ani este parte din dosar.