Dacă până nu demult cancerul de piele afecta în special persoanele vârstnice, apare acum din ce în ce mai frecvent la tineri.
Cercetătorii au descoperit o metodă eficientă de a distruge 99% din culturille de laborator de celule de melanom uman.
Un vaccin experimental pe bază de ARNm împotriva cancerului, dezvoltat de Moderna şi Merck & Co, a redus cu 44% riscul de deces sau de recidivă a celui mai mortal cancer de piele.
Cel mai adesea alunițele sunt inofensive, dar, din păcate, există și situații în care lucrurile pot evolua nefavorabil, astfel că medicii ne sfătuiesc să fim atenți la orice modificare suspectă a semnelor de pe piele.
Societatea Română de Dermato-Oncologie a lansat la Cluj-Napoca primul registru electronic naţional al pacienţilor cu melanom. Medicii solicită sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru popularizarea acestuia şi pentru a decide obligativitatea înscrierii bolnavilor.
Melanomul este cea mai agresivă formă de cancer de piele. Descoperirea cercetătorilor ar putea face ca acest tip de cancer să fie complet tratabil.
Un cabinet de dermatologie din Cluj-Napoca desfășoară din 27 până în 29 mai consultaţii dermatologice însoțite de dermatoscopii gratuite. Totul, în cadrul unei campanii de informare asupra melanomului (formă a cancerului de piele).
Melanomul malign al pielii este cea mai periculoasă formă de cancer cutanat, însă majoritarea cazurilor pot fi vindecate, dacă sunt depistate în stadiu incipient, au anunţat, joi, reprezentanţii Societăţii Române de Cancer, care au lansat o campanie de informare având-o ambasador pe Simona Halep.
Campanie naţională cu consultanţii gratuite împotriva cancerului de piele, în 18 oraşe din ţară, inclusiv la Cluj, de ieri până în 30 i9unie.
Recomandări: