ANPC recomandă părinţilor să cumpere rechizitele şi uniformele şcolare numai din magazine specializate, care eliberează documente de cumpărare, în cazul în care apar probleme.
Consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, atrage atenţia directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă orice operator economic să afişeze preţul cel mai mare şi preţul cel mic al produselor folosind aceleaşi caractere şi aceleaşi font, culoare, mărime, chiar şi în cazul unor oferte.
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, recomandă părinţilor să achiziţioneze întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului şi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, în condiţiile în care acestea sunt absolut necesare în cazul unei reclamaţii.
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) se raliază demersurilor băncilor de contestare a proceselor verbale de contravenţie încheiate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.
Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a transmis mai multe recomandări persoanelor care vor să cumpere peşte şi produse din peşte, în această perioadă.
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.
Paul Anghel, directorul ANPC, avertizeaza cetatenii sa urmareasca cu atentie sa le fie respectate drepturile prin contractele de creditare daca vor sa obtina rapid bani de la o Institutie Financiara Nebancara (IFN), sa citeasca integral contractele şi să se asigure că au înţeles, clar, condiţiile.
Recomandări: