Palatul Administrativ al Județului Cluj, sediul Instituției Prefectului, o clădire emblematică ridicată în anii 1910 și monument istoric, a fost renovat și modernizat prin PNRR. Investiția s-a ridicat la peste 50 de milioane de lei.
Președintele Senatului României a ținut o nouă serie de audiențe la biroul parlamentar din municipiul Cluj-Napoca.
Europarlamentarul Daniel Buda transmite un mesaj tranșant în contextul crizei politice: PNL nu mai vrea o colaborare cu PSD și nu va susține un guvern controlat de social-democrați.
România păstrează o miză financiară de aproximativ 972 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată împotriva Legii biodiversității.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda critică atacurile PSD legate de întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.
Deputatul PNL Cluj susține că România și-a păstrat ratingul de țară datorită corecției bugetare de peste 2% din PIB și laudă măsurile luate de premierul Ilie Bolojan.
Europarlamentarul Daniel Buda spune că PSD, prin miniștrii săi, a avut ani întregi la dispoziție pentru a găsi un numitor comun în privința salarizării publice, dar nu a făcut-o, iar România riscă acum să piardă sute de milioane de euro din PNRR.
Președintele Senatului a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context internațional co
Europarlamentarul clujean a reacționat după incidentul din comuna Recea Cristur, unde o ambulanța a fost atacată de mai mulți oameni care auziseră zvonuri pe TikTok, despre o presupusă „ambulanță care fură copii”