Dacă la capitolul bunuri nu s-a schimbat nimic, depozitele bancare și salariile au crescut puțin.
Cele mai importante evenimente ale ediţiei 2019 Cluj Never Sleeps au avut loc, sâmbătă spre duminică noaptea, în Piaţa Unirii, iar edilul Emil Boc a fost prezent în mijlocul tinerilor.
Salariile în sectorul bugetar nu trebuie tăiate deocamdată, însă ţara consumă mai mult decât produce, iar generaţiile următoare vor trebui să deconteze nota de plată a acestui "dezmăţ".
Primarul Clujului, Emil Boc, a votat în cartierul Zorilor, alături de soţia sa Oana Boc şi a fost însoţit de Alin Tişe, preşedinte CJ, Dan Tarcea, vicepreşedinte Cluj, Daniel Buda, candidar la eroparlamentare şi alţi membri de partid.
Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns la Cluj-Napoca, unde a fost întâmpinat de primarul Emil Boc.
Facebook-ul este inundat cu poze cu primarul Clujului, Emil Boc, ducând o viață de cetățean obișnuit, fără gărzi de corp care să-l urmeze la fiecare pas.
Primarul Clujul, prezent la mitingul PNL din Capitală, a fost surprins printre călătorii unui autobuz aglomerat.
Bosch a testat pentru prima oară în Cluj mașina care frânează automat în momentul în care detectează bicicliști.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cluj, că nu exclude posibilitatea ca Emil Boc, actualul primar al oraşului Cluj-Napoca, să fie candidat pentru PNL şi PMP la alegerile locale de anul viitor.
Recomandări: