Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul lui Carol Vlad, joi dimineață de la 09:30, la ZIUA LIVE.
Primarul Bogdan Pivariu a semnat, la Ministerul Economiei, contractul de finanțare a proiectului care va permite comunei Florești să își producă singură energia electrică pentru iluminatul public, grădinițe, școli și celelalte instituții locale.
Un campus universitar dual va fi dezvoltat la Cluj, pe o suprafață de aproape 10 hectare în zona Metro, Florești. Proiectul se va dezvolta, în premieră, în cadrul unui consorțiu la care au aderat USAMV, UBB, UMF, UTCN, precum și primăriile Cluj-Napoca și Florești. Finanțarea proiectului ar urma să fie asigurată prin PNRR – peste 20 de milioane de euro.
Este vorba de conducta principală de apă din comuna Florești, de pe strada Eroilor (DN1). Edilul Bogdan Pivariu spune că aceasta este foarte veche și se caută finanțare pentru una nouă.
În noua școală din cea mai mare comună din țară își vor desfășura activitatea peste 1.200 de elevi și 60-70 persoane - cadre didactice și personal auxiliar. Investiția este de aproximativ 11 milioane de euro, fonduri europene.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul lui Carol Vlad, joi dimineață de la 09:00, la ZIUA LIVE.
Edilul Bogdan Pivariu a anunțat că inițiativa de ecologizare „Let’s do it Romania” se va desfășura în acest an și în cea mai mare comună din țară.
Lucrările de asfaltare fac parte din ansamblul proiectelor derulate pe raza UAT Florești care au ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere la nivelul comunei.
Potrivit edilului celei mai mari comune din țară, semaforul de la intersecția străzii Dumitru Tăuțan cu Avram Iancu este funcțional începând marți.