Numele viitorilor miniștri din Cabinetul condus de Eugen Tomac se află deja pe masa negocierilor. Favorit pentru funcția de ministru al Culturii este clujeanul Adrian Papahagi, profesor la catedra de engleză a Facultății de Litere, la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
Profesorul UBB, Adrian Papahagi, ironizează prezența lui Adrian Năstase și a Vioricăi Dăncilă la summitul de la Beijing, descriindu-i drept „expirați” și „umilință pentru China”.
Profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș, cadru didactic la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a fost numit marți judecător al Curții Constituționale a României (CCR), prin decret semnat de președintele Rom&aci
Fost ministru al Educaţiei, prof. univ. dr. Mircea Miclea a făcut o radiografie a generației actuale pornind de la realitățile lumii în care trăiește ea.
Un nou studiu revoluționar, la care a contribuit profesorul Bogdan P. Onac, cercetător colaborator al Institutului Emil G. Racoviță al Universității Babeș-Bolyai (UBB) a dezvăluit că primii oameni ar fi putut ajunge în Mallorca, Spania, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă.
Comunitatea academică a Facultății de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este în doliu după pierderea profesorului Aurelian Sofică.
Profesorul clujean Mircea Miclea a atras atenția, în cadrul unei conferinţe, că peste 50% dintre cadrele didactice active la catedră au peste 50 de ani şi doar sub zece procente au sub 30 de ani.
Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe lectorul Rudolf Cristian din Centrul Universitar UBB Reșița, trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene.
Un lector universitar doctor din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița a fost reținut de procurorii anticorupție pentru luare de mită în formă continuată. UPDATE: Cum se apără UBB.
Va fi scoasă din grila TVR Cluj emisiunea „Dialoguri cu Andrei Marga”, ca urmare a declarațiilor sale cu privire la războiul din Ucraina, pentru a nu compromite imaginea postului naţional cu declaraţiile profesorului, care "contravin politicii externe a Statului Român".