Românca o va întâlni pe Caroline Garcia (6 WTA), la Rogers Cup.
Mihaela Buzărnescu și Sorana Cârstea sunt celelalte reprezentante ale României pe tabloul priincipal de la Montreal.
Românca a egalat o performanță a lui Ilie Năstase, datând de la începutul anilor ’70.
Evoluția slabă din ultima vreme, a jucătoarelor din România se obersă în ierarhia mondială, iar țara noastră a rămas doar cu două jucătoare în Top 50.
Liderul mondial s-a întors în România după eșecul prematur de la turneul londonez.
“Tricolorele” au aflat lista capilor se serie pentru tragerea la sorți a meciurilor din primăvara anului viitor.
Simona Halep, 26 de ani, locul 1 WTA, a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh, 32 de ani, locul 48 WTA, scor 6-3, 4-6, 5-7.
Românca a trecut de Sasai Zheng, scor 7-5, 6-0, iar una dintre principalele contracandidate, Gabrine Muguruza, a fost eliminată.
Numărul 1 mondial are șansa de a câștiga al doilea turneu de Grand Slam al carierei.