Jurnalistul Mircea Barbu, care a activat în media din Cluj, iar în prezent lucrează la agenția de știri HotNews, a intrat în vizorul autorităților din Rusia.
Asma, soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care s-a vindecat după un cancer la sân, a fost diagnosticată recent cu o nouă afecțiune oncologică.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, este la origine palestinian. Acesta a avut o primă reacție de la declanșarea războiului, după atacurile Hamas asupra Israelului.
Terapia Cluj se află printre producătorii români care au trimis medicamente în Siria, pentru cei afectați de cutremur.
Imaginile au fost surprinse chiar in timpul cutremurului de 6,4 grade pe scara Richter, de luni seara, din Turcia.
Turcia a decis duminică, în cea de-a 14-a zi după seismul din 6 februarie, să oprească operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor, mai puţin în cele mai afectate două provincii ale ţării, Kahramanmaras şi Hatay.
Fereastra de timp considerată crucială pentru supraviețuire este de 72 de ore, adică 3 zile. Totuşi, echipele de salvare încă mai scot supravieţuitori la peste 200 de ore de la cutremur, adică oameni care au rezistat 8 zile sub dărâmături, în frig, fără apă și mâncare.
Un copil de doar șapte ani a fost găsit în viață, sub ruinele unei clădiri din Siria, alături de părinții și frații lui care muriseră.
Recomandări: