Cercetătorii din China au studiat caracteristicile pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.
În ciuda epidemiei de coronavirus, mai mult de jumătate (56%) dintre europenii care au răspuns la un sondaj privind turismul încă își doresc să călătorească în acest an.
Conform unui studiu, virusul SARS-CoV-2, care provoacă boala coronavirus, ar putea supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute şi s-ar propaga până la 4,5 metri.
Oamenii de știință au descoperit că inteligența copilului provine de la mamă.
Antrenamentele scurte şi intense, de tip interval, şi cele mai lungi, dar de intensitate moderată, sunt cele mai bune, atât pentru sănătatea inimii cât şi a creierului, conform unui studiu publicat joi de cercetători de la Universitatea
19.872 de burse vor fi acordate pe durata semenstrul II al acestui an școlar elevilor din școlile din Cluj-Napoca. Numprul este în creștere față de primul semestru, când au fost 16.200 de burse.
În fiecare săptămână în corpul unui pământean ajung 5 grame de plastic, echivalentul unui card de credit, arată un studiu WWF International, citat de Reuters și Mediafax.
Universitatea Babeș-Bolyai va face studiile pe baza cărora Primăria Cluj-Napoca va stabili cum se dezvoltă și modernizează transportul public în oraș, de la rute și stații noi de autobuze, la trasee pentru extinderea benzilor dedicate.
Astfel, umblatul prin magazine pentru cumpărăturile de Crăciunpoate crește ritmul cardiac cu aproximativ 30%, se arată într-un studiu efectuat pe cumpărători care au purtat un aparat de măsurare a ritmului cardiac.