Stilul de viaţă sedentar riscă să îmbolnăvească semnificativ creierul, relevă un studiu efectuat pe 50.000 de persoane.
Se tot spune că persoanele care suferă de anxietate sau de depresie au un risc crescut de a face cancer. Medicii au analizat sute de mii de pacienți pentru a încerca să afle dacă se confirmă teoria.
Un nou test de sânge simplu, ieftin și neinvaziv ar putea ajuta la prezicerea riscului ca o persoană să dezvolte boala Alzheimer cu până la 20 de ani înainte de apariția simptomelor.
98% dintre europeni respiră aer poluat extrem de nociv, asociat cu 400.000 de decese pe an, potrivit unei investigaţii realizate de The Guardian.
Cercetătorii de la Universitatea din California spun că există o abordare simplă pentru a ne îmbunătăţi sănătatea la bătrâneţe şi a trăi mai mult.
Chatbot-ul de inteligenţă artificială, ChatGPT, a fost capabil să pună diagnostice, în Urgență, cel puţin la fel de bine ca medicii, reuşind chiar să-i depășească în unele cazuri, arată un studiu.
Bisfenolul A (BPA), unul dintre principalii perturbatori endocrini, este prezent în 92% dintre organismele europenilor şi reprezintă un potenţial pericol pentru sănătatea acestora, conform unui raport al Agenţiei Europene de Mediu.
O companie franceză de biotehnologie susține că vaccinul său s-a dovedit a fi eficient în reducerea ratei mortalității în anumite tipuri de cancer pulmonar.