Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a spus, joi, în faţa membrilor Comisiilor de finanţe şi economice din Senat, că administraţiile locale "fură" bani proveniţi din taxele şi impozitele încasate de la contribuabili, sumele ajungând şi la opt sute de mii de lei.
Prima zi de lucru cu publicul în anul 2017 este 3 ianuarie 2017, începând cu ora 8.30 la Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moţilor nr.7 şi ora 8.00 la primăriile de cartier Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Mărăşti, Gheorgheni şi Someşeni.
Ultima zi din acest an de încasare a impozitelor locale este marți, 27 decembrie 2016 (între orele 8.30 şi 16.30).
Primăria municipiului Cluj-Napoca menține același nivel al impozitelor locale pentru 2017, la fel ca în anul 2016, prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local care este în consultare publică începând de miercuri.
Primăria clujeană a trimis peste 3.000 de somaţii proprietarilor de imobile care necesită lucrări de refaţadizare.
Vineri, 30 septembrie 2016 este ultima zi pentru plata taxelor şi impozitelor locale pentru anul în curs (tranşa a doua). Celor care nu îşi vor achita până la această dată obligaţiile fiscale, li se vor aplica majorări în cotă de 1% pe lună la plata acestora.
Clujenii își mai pot achita prima tranșă a impozitelor pe acest an, beneficiind de bonificația de 10%, până în data de 30 iunie, informează municipalitatea.
Închise timp de câteva zile, casieriile Direcției taxe și impozite au fost redeschise în cursul zilei de joi, astfel încât clujenii să își poată achita obligațiile.
Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.