Organizatorii turneului WTA250 de la Cluj-Napoca au anunțat că au pus în vânzare biletele de la inelul 3 al Sălii Polivalente.
Alături de unul dintre partenerii principali, organizatorii competiției WTA250 de la Cluj-Napoca lansează un program dedicat sănătății inimii.
Dubla câștigătoare de Grand Slam va înmâna trofeul campioanei competiției din BT Arena.
Cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială este Jaqueline Cristian, pe poziția 35.
Turneul din 2026 va avea loc între 31 ianuarie și 9 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Acesta revine în 2026 cu o ediție care aduce schimbări majore atât în ceea ce privește performanța sportivă, cât și experiența generală oferită jucătorilor și fanilor.
Sportiva în vârstă de 33 de ani se va întoarce într-o competiție importantă după o pauză de aproximativ șase luni.
Competiția WTA250 se va desfășura în perioada 31 ianaurie - 7 februarie 2026, în BT Arena.
Organizatorii turneului WTA250 au anunțat lista sportivelor care vor participa la ediția din acest an, programată între 31 ianuarie și 7 februarie în BT Arena.
În prima etapă, tichetele vor putea fi achiziționate doar de cei care s-au preînregistrat pe platforma oficială a evenimentului.