Sfântul Apostol Ştefan a fost un creştin timpuriu convertit dintre evreii elenişti, unul dintre cei şapte diaconi rânduiţi de apostoli şi primul martir al Bisericii Ortodoxe.
Ziua de Ignat sau Ignatul porcilor, cum este cunoscut în popor, este ziua în care, conform tradiției, este sacrificat porcul din bătătură din care se pregătesc apoi toate preparatele pentru masa de Crăciun.
Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dumitru, zi care, în tradiţia populară românească, ne dă indicii despre cum va fi iarna.
Naşterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă la data de 8 septembrie a fiecărui an. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub numele de Sfânta Maria Mică.
Astăzi se sărbătoreşte Înălţarea Domnului sau Ispasul.
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Impăraţi Constantin şi mama sa, Elena.
Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul ţării în comunitatea creştin-ortodoxă
Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
Cu o zi înainte de sărbătoarea Floriilor, credincioşii ortodocși prăznuiesc Sâmbătă lui Lazăr, sărbătoare care aminteşte de minunea pe care a făcut-o Iisus Hristos care l-a înviat pe Lazăr la patru zile de la moarte.
Recomandări: