Cei de la CNN au plasat munţii Apuseni între cele mai frumoase 20 de locuri din Europa.
Roxana şi Florin Vale au dat tot mai cosmopolitul Cluj-Napoca pe pitorescul sat Breb din Maramureş.
Stephen și Jess, doi tineri din Australia, vloggeri de călătorie cu sute de mii de fani, au revenit la Cluj, unde au vizitat de data aceasta Salina Turda.
Celebrarea unor momente istorice şi deschiderea sezonului de schi sunt doar câteva dintre temele evenimentelor ce vor avea loc în luna noiembrie.
Doi tineri australieni, Stephen și Jess, călătoresc în toată lumea, iar anul acesta au ajuns şi în România, iar prin 5 clipuri pe YouTube au reuşit să promoveze ţara noastră cum nu a făcut-o Ministerul Turismului.
România a fost nominalizată în top 5 al celor mai căutate destinaţii pentru anul 2020.
Cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării, alături de cel mai adânc lac natural dulce al României formează, în judeţul Cluj, o aşa numită "deltă" a Transilvaniei, un zonă de o frumuseţe aparte,
Munţii Apuseni au fost incluşi pe lista realizată de site-ul american alături de locaţii precum Valea Loarei din Franţa şi Insulele Lofoten din Norvegia.
Recomandări: