Reţeta de toamnă. Plăcintă ardeleanească
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Oct 2018, 08:08
- Utile
- Ascultă știrea

Iata cum se fac placintele ardelenesti, cele mai populare si iubite placinte ale romanilor
Ingrediente:
- 500 de grame de făină
- O jumătate de cub de drojdie
- Lapte pentru înmuiat drojdia
- Sare
- O jumătate de kg de cartofi
- 250 de grame de varză acră
- Ulei
- 350 de ml de apă caldă
Mod de preparare:
Se curăță cartofii de coajă, se spală, se taie cuburi și se pun la fiert în apă cu sare. Când s-au fiert, se scot din oală, se pasează, se adaugă ulei și se lasă la răcit. Se toacă varza mărunt, se stoarce și se călește în ulei.
Se toarnă făina într-un castron, se face o adâncitură în mijloc, în care se pune drojdia dizolvată în lapte călduț cu sare. Se acoperă vasul și se lasă 10-15 minute la loc cald, să dospească. Se frământă aluatul cu mâinile până la omogenizare.
Se acoperă bolul și se lasă la loc cald aproximativ 30 de minute. Se unge blatul de întins cu puțin ulei și se răstoarnă aluatul de placinta. Se formează bile din aluat care se întind cu mâna, se pune la mijloc umplutura de varză și cartof, se aduc marginile, se unesc la mijloc și se întind cu sucitorul, pentru a prinde forma tigăii și pentru ca aerul să iasă afară.
Se încinge ulei într-o tigaie și se coace plăcinta ardeleneasca pe ambele părți, până se rumenește puțin.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei