Viitorul metrou scumpește deja apartamentele din Florești. Ce prețuri au locuințele în „dormitorul” Clujului

Viitorul metrou scumpește deja apartamentele din Florești. Ce prețuri au locuințele în „dormitorul” Clujului

Chiar dacă acele cârtițe ajunse la Cluj încă nu au început încă să sape tunelurile pentru metrou și mai sunt câțiva ani până la finalizare completă a proiectului, apartamentele din Florești s-au scumit simțitor în zonele cu stații.

În comuna clujeană Florești, prețurile imobiliarelor erau ceva mai mici înainte de începerea lucrărilor pentru metrou, acum, tarifele în zonele cheie au crescut considerabil. Florești este cea mai mare comună din România, iar acum, prețurile apartamentelor au ajuns chiar și la 2.000 pe metru pătrat.

Cât scumpește metroul prețurile apartamentelor

În zona primei stații de metrou - „Țara Moților” (Urușagului), proprietarii profită de acest proiect și cresc prețurile locuințelor.

Dacă înainte de proiectul metroului, un apartament semifinisat costa în jur de 70.000 de mii de euro, acum acesta ajunge chiar și la 100.000 de mii de euro. Și chiriile s-au scumpit, astfel că în această zonă cu greu găsim chirii sub 300 de euro/lună, potrivit digi24.ro.

Totodată, aproxmativ jumătate dintre anunțurile de închiriere/vânzare au mențiunea că apartamentele sunt în apropierea viitoarei stații de metrou.

„Uite, de exemplu, aici un apartament de o cameră, 32 mp, deci o garsonieră, am putea spune, 65 mii de euro. Vorbim de 2.000 de euro pe metru pătrat. Dacă este să ne uităm la acesta - 1.700 euro/mp, 106 mii aproape, un apartament de 3 camere. Dacă ar fi să ne uităm, cu timp în urmă, poate 5-6 ani, putem să vedem creșteri chiar de 2 sau de 3 ori ale imobilelor, de la 30-40 mii, dacă e să ne raportăm la comuna Florești de lângă Cluj-Napoca până spre 80 chiar și 100 de mii de euro”, a spus un agent imobiliar, potrivit sursei citate.

Localnicii spun că apartamentele s-au scumpit cu circa 30.000 de mii de euro și că au cumpărat locuințe la jumătate de preț înainte de a apărea ideea metroului. Unii dintre ei nu sunt de acord cu scumpirea, având în vedere că, practic, lucrările propriu-zise nu au început încă.

Comenteaza