Au dat startul cheltuirii pe 2013 a celor peste 218 milioane de euro

Au dat startul cheltuirii pe 2013 a celor peste 218 milioane de euro
Opoziţia şi puterea din Consiliul Local s-au jucat, ieri, de-a administraţia. USL a fost lăsat să trântească proiecte uzând de regula celor două treimi, apoi când s-a discutat bugetul, primarul Emil Boc i-a anunţat pe consilieri că majoritatea amendamentelor formulate au fost incluse în bugetul pe anul acesta.

Bugetul oraşului a fost adoptat ieri după trei sferturi de oră de discuţii şi amendamente. Consilierii USL au protestat, anunţând la începutul şedinţei că se vor abţine de la vot pentru că nu au fost consultaţi ci trataţi de pe o poziţie de forţă de tandemul PDL şi UDMR. În final, grupul USL a votat împotriva bugetului propus de primarul Boc.

Consilierii USL a propus ca proiectul de buget să fie discutat de începutul şedinţei de vineri. Propunerea formulată de aceştia nu a fost agreată de colegii de la PDL şi UDMR care deţin majoritatea în Consiliul Local (14 voturi). Aşa că aleşii USL au declarat că se vor abţine de la vot în cazul tuturor proiectelor de pe ordinea de zi. Gabriel Oniga (USL) a explicat că este vorba despre o formă de protest democratică, având în vedere că administraţia înseamnă dezbatere şi consens. La fel, consilierul Ioana Borza a condamnat stilul dictatorial practicat de PDL chiar dacă deţine o majotitatea fragilă, de un vot în plus. "Nu vrem să jignim pe nimeni, dar noi reprezentăm jumătatea din electorat", a mai completat consilierul.

Protestul asumat de USL a dus ca opt proiecte de pe ordinea de zi care aveau nevoie de 18 voturi ca să fie adoptate, să pice la vot. Printre acestea se afla şi cel care viza atribuirea unui spaţiu către Uniunea Artiştilor Plastici. Preşedintele de şedinţă, Csoma Botond dar şi liderul de grup al PDL, Radu Moisin, i-au făcut responsabili pe colegii din USL că votează contra intereselor clujenilor.

Mai mult, experienţa politică a PDL şi UDMR la masa de şedinţe, mai ales că singurul consilier USL cu experienţă de consilier local, Claudia Anastase, a lipsit de la şedinţă, a permis puterii din consiliul local să se joace de-a poliţistul bun şi poliţistul rău.

La punctul 26 de pe ordinea de zi, în cazul proiectul de buget al oraşului pe anul acesta, primarul a ţinut să precizeze, capitol cu capitol că a luat în calcul toate amendamentele formulate în timpul dezbaterilor publice pe tema bugetului, inclusiv cele formulate de grupul USL: refaţadizarea clădirilor din centru (alocare de 6,5 milioane de lei), refaţadizarea şi lucrări de investiţii pentru şcoli, programe de sănătate, studii pentru sistem integrat de parcări, studiu de trafic pentru îmbunătăţirea circulaţiei pe Câmpului, bani pentru un analizor substanţe halucinogene.

Bugetul oraşului pe 2013 este de peste 218 de milioane de euro, cu 10% mai mare decât cel rectificat la finalul anului trecut. Creşterea este generată de fondurile europene. Din totalul bugetului, 38% revine investiţiilor, faţă de 33% cât reprezentau acestea din bugetul de anul trecut.

Singurul domeniul unde suma nu a fost majorată, chiar dacă USL a susţinut acest lucru, a fost cel legat de activitatea sportivă. „Susţinem finalizarea polivalentei. În 2011 am avut 2,7 milioane de lei alocaţi pentru activităţile sportive, anul trecut am avut 3,2 milioane. Anul acesta mergem tot pe 3,2 milioane, dar cred că se va putea ajunge şi la mai mult, spre 4 milioane", a spus Boc.

USL a militat pentru o alocare de 6,5 milioane de lei pentru sport, chiar şi aşa mult mai mică ca cele alocate de oraşe ca Bacăul sau Oradea.

Proiectul de buget a fost amendat de comisia de buget finanţe pe partea de cheltuieli aferente sănătăţii, având în vedere ultimele modificări legate de costurile unitare per elev şi banii care vin pentru finanţarea cheltuielilor din învăţământ.

De asemenea pe lista de investiţii au fost incluse două puncte noi, prin diminuarea sumelor de la alte capitole: studiu de oportunitate pentru un parking subteran pe aleea Învăţătorului, dar şi fonduri pentru demararea proiectul tehnic pentru Someşul navigabil.


Grupul USL şi-a păstrat poziţia fomulată la începutul şedinţei. În cazul bugetului au votat împotrivă, argumentând că modificările operate în buget s-au făcut cu uşile închise în comisii, cu participarea grupurilor PDL şi UDMR din Consiliu.

Bugetul oraşului a fost, după aproape o oră de discuţii adoptat cu 14 voturi pentru.

Grupul USL n-a fost, însă, scutit de ironiile colegilor pe tot parcursul şedinţei. Ba mai mult, cei din PDL i-au arărat cu degetul pentru că nu au votat proiecte de pe ordinea de zi şi au lezat interesele cetăţenilor de rând, după cum consilierul PDL Ovidiu Turdea a ţinut să remarce. Ba mai mult, prin grija preşedintelui de şedinţă Csoma Botond au fost scoşi de la iniţiatorii unor proiecte de alocările de fonduri pentru evenimentele culturale sau cele pentru cuplurile clujene pentru că „tot se abţin de la vot".

La finalul şedinţei primarul a mai ţinut să sublinieze situaţia şi a mulţumit celor care au votat bugetul pe 2013, menţionând că municipiul este probabil primul din ţară care a reuşit deja să aibă buget şi să poată da drumul investiţiilor.

 

 

 

Comenteaza