Când străzile devin spații pentru oameni. Un vis devenit realitate pentru multi clujeni

Când străzile devin spații pentru oameni. Un vis devenit realitate pentru multi clujeni

O stradă ultracentrală din Cluj-Napoca a devenit pietonală permanent.

''Când străzile devin spații pentru oameni. Un vis devenit realitate pentru multi clujeni, o stradă ultracentrală din oraș, devenită pietonală permanent. Imaginea aceasta de vineri seara zice totul despre succesul deciziei pietonalizării acestei străzi'', a scris Sebastian Florian, cel care a făcut fotografia. 

Lucrările de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente au fost finalizateîn 31 martie 2024 și au intrat în faza de recepție. 

Pe o suprafață de peste 25.000 mp, proiectul de investiții a cuprins lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu. Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității spațiului public, o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de 48.721.315,94 lei - aproximativ 10 mil. Euro.

Proiectul de modernizare a început în ianuarie 2022 și avea termen limită luna iunie 2023, însă acesta a fost prelungit până la finalul lunii martie 2024. Banii provin din fonduri europene.

Proiectul de modernizare a fost întocmit de societatea Mossfern Arhitectură, care a câștigat în 2018 un concurs de soluții. Acesta a prevăzut zone pietonale și "shared space". Practic, în partea de sud a zonei centrale intra muros nu se mai poate parca. Pe str. Universității s-a creat o piațetă cu o fântână arteziană în centrul ei, iar în fața Universității Babeș-Bolyai (UBB) și a Liceului Emil Racoviță, două minipiațete.

 Pe str. Kogălniceanu se găsesc sediul central al UBB, Academia Română Cluj, Biblioteca Academiei, Arhivele Statului, cel mai de succes liceu din municipiu, Colegiul Național Emil Racoviță, și ”rădăcina” acestei zone, Biserica Reformată-Calvină, în stil gotic, ce datează din sec. XVI. Pe arteră se găsesc mai multe monumente: grupul statuar Școala Ardeleană, statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul și bustul celebrului speolog Emil Racoviță

 

Comenteaza