Tişe, ½ de mandat. Se laudă cu 10 proiecte europene câștigate, adică 135 de milioane de euro

Tişe, ½ de mandat. Se laudă cu 10 proiecte europene câștigate, adică 135 de milioane de euro
Alin Tişe | Foto: facebook.com/AlinTise

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a făcut publică situația la zi a fondurilor europene atrase de forul administrativ județean în cei doi ani scurși de la începerea mandatului.

Astfel, în perioada iunie 2016 – iunie 2018, CJ a reușit depunerea de proiecte europene de 166 de milioane de euro, din care 135 de milioane fonduri nerambursabile deja obținute. Diferența de 31 de milioane o reprezintă valoarea fondurilor solicitate în baza proiectelor depuse și aflate într-o etapă avansată de evaluare.

„Vestea bună este că în primii doi ani de mandat am reușit, iată, să câștigăm un număr record de proiecte europene și să degrevăm, în acest fel, bugetul județului de o sumă de aproape cinci ori mai mare decât bugetul anual propriu de investiții, a cărui valoare este de până la 30 de milioane de euro anual.

Am depus, practic, cereri de finanțare pe toate programele europene pe care ni s-a oferit posibilitatea, iar faptul că am câștigat tot ce am depus dovedește expertiza consolidată de care dispunem în domeniu”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Dintr-un total de 19 proiecte inițiate și depuse în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare și Programului Operațional Regional 2014-2020, CJ a câștigat pe parcursul celor doi ani nu mai puțin de 10 proiecte.

Dintre acestea, trei vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, având o valoare de 80 de milioane de euro, iar altele trei, reabilitarea infrastructurii educaționale, de 7 milioane de euro. Totodată, au fost câștigate câte un proiect în domeniile deșeuri, modernizarea infrastructurii sanitare, reabilitarea infrastructurii culturale și, respectiv, formarea profesională.

În ceea ce privește proiectele concepute și depuse pentru finanțare, începând din  iunie 2016 și până în prezent, CJ a depus în vederea evaluării nouă proiecte europene ce se intenționează a fi finanțate prin POR 2014-2020. Cu o valoare totală de 31 de milioane de euro, acestea vizează reabilitarea infrastructurii educaționale – trei proiecte, modernizarea și dotarea spitalelor aflate sub autoritatea CJ – cinci proiecte, respectiv reabilitarea instituțiilor de cultură – un proiect.

Un alt aspect favorabil la care președintele forului administrativ județean a făcut referire îl reprezintă „Proiectele Retroactive”, o serie de investiții deja finanțate și derulate de Consiliul Județean Cluj din fonduri proprii și pentru care costurile ar putea fi recuperate din fonduri europene. Astfel, în contextul riscului existent la nivel național ca o parte semnificativă din sumele europene rămase necheltuite să fie pierdute, s-a decis ca autoritățile locale să aibă posibilitatea de a deconta din fonduri europene sumele deja cheltuite cu anumite investiții.

În acest context, în ceea ce privește reabilitarea rețelei de drumuri județene, Consiliul Județean a decis să solicite, prin intermediul a 11 cereri de finanțare, decontarea sumei de 34.653.430 euro folosite pentru îmbunătățirea infrastructurii a nu mai puțin de 21 de drumuri, cu o lungime însumată de 335 km. Totodată, în domeniul infrastructurii de sănătate, Consiliul Județean a decis să solicite rambursarea unei sume de 6.025.816 euro.

           

Comenteaza