Video Atmosferă de sărbătoare pe șantierul RIVUS. Lucrările continuă, iar pisicuța Cătălina aduce spiritul Crăciunului și ridică moralul muncitorilor

Atmosferă de sărbătoare pe șantierul RIVUS. Lucrările continuă, iar pisicuța Cătălina aduce spiritul Crăciunului și ridică moralul muncitorilor
| Foto: Rivus Cluj - Facebook

Chiar și pe un șantier în plină activitate, spiritul sărbătorilor își face loc.

Pe șantierul mega-proiectului de regenerare urbană RIVUS din Cluj-Napoca, echipa a avut parte de un ajutor neașteptat: pisicuța Cătălina. 

Surprinsă într-un moment inedit, Cătălina nu doar că a ridicat moralul muncitorilor, dar a participat simbolic și la decorarea bradului de Crăciun, aducând un strop de căldură și voie bună într-un spațiu dominat, de obicei, de utilaje și lucrări grele.

"Atunci când șantierul intră în spiritul sărbătorilor… apar și 'muncitorii' surpriză. Pisicuța noastră, Cătălina, ridică moralul echipei dar și… bradul", transmit reprezentanții RIVUS. 

Imaginile publicate pe rețelele de socializare arată o latură mai puțin cunoscută a marilor proiecte urbane: dincolo de termene, planuri și șantiere, există și momente simple care creează legături între oameni.

 

Comenteaza