Elevii lui Bogdan Lobonț au încheiat la egalitate partida împotriva formației clasate pe locul 14 în Superliga din Serbia.
Furnizorul de servicii şi soluţii software sprijină clubul clujean ce a obținut cele mai importante performanțe în MMA pentru oraș.
Deși a fost dorit la CS U Craiova, după plecarea lui Alexandru Mitriță, mijlocașul va evolua, cel puțin până la finalul sezonului pentru formația din Gruia.
Juniorii formației clujene, din Grupa 2012, au cucerit trofeul competiției Enjoy Winter Sports Cup, desfășurată în orașul de sub Tâmpa.
U-BT Cluj a cedat în cel de-al treilea meci din Top 6 și a căzut pe locul al doilea în clasamentul Ligii Naționale.
În ciuda unei reveniri de senzație în ultimul sfert, “studenții” au cedat pe terenul timișorenilor și au ajuns la a doua înfrângere consecutivă în deplasare, în Top 6.
Formația din Gruia a încheiat la egalitate, scor 1-1, primul meci oficial al anului, într-o partidă în care Țucudean a marcat în finalul meciului, dar a și ratat o lovitură de la 11 m.
Campioana României a ratat șansa de a se distanța în fruntea clasamentului și păstrează o diferență de șase puncte față de FCSB.
Căpitanul CFR-ului speră ca formația din Gruia să obțină o victorie în prima partidă oficială din 2019.