Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat că pilonul II de pensii nu va fi naţionalizat, dar ar putea să devină opţional începând din anul 2018, astfel încât românii vor putea să aleagă dacă preferă exclusiv pilonul I, al statului, sau vor depune bani şi pentru o pensie privată.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat, joi, după analiza de la MJ a raportului MCV, că, în documentul preliminar, au fost făcute referiri cu privire la faptul că ministrul Tudorel Toader a transmis o serie de propuneri de modificare a legilor justiţiei.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, joi, că, întrebat despre refuzul premierului Tudose de a-şi lua salariul pe card, că salariul său de la Parlament intră direct pe card, el arătând, în glumă, că îi este frică să plece cu „sacoşa cu bani”.
Sesizările făcute de DNA şi de magistraţii Inspecţiei Judiciare (IJ) care au făcut parte din echipa care a verificat managementul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor fi analizate de Secţia de procurori a CSM abia după ce va fi studiat şi raportul făcut de IJ în urma controlului la DNA.
Premierul Mihai Tudose le-a cerut, joi, reprezentanţilor MAE să se implice în ”situaţia deosebită” a şcolilor româneşti din Ucraina, afirmând că România are o ”ditamai problema naţională cu o şcoală”, cea din Tîrgu Mureş, iar în Ucraina s-au închis toate şcolile româneşti.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru săptămâna viitoare o şedinţă Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reuniunea urmând să aibă loc joi, 14 septembrie.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, că UDMR va continua colaborarea parlamentară cu PSD şi ALDE şi în această sesiune parlamentară.
Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi dimineaţă, referitor la dosarul privind arhiva SIPA, aflat în instrumentarea Direcţiei, că au fost audiate deja 10-12 persoane şi că vor mai fi făcute şi alte audieri.
Guvernul Ungariei a decis să suspende pe o perioadă nedeterminată sprijinul acordat României pentru aderarea la diferite organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).