Are 37 de ani, e şomer şi a spart site-ul preşedintelui. A furat, cu un drum, datele a peste 60.000 de carduri bancare.
Cererea de automobile la nivel global va creşte în acest an, pieţele din China şi SUA continuând expansiunea în timp ce Europa va traversa o revenire solidă, a declarat Carlos Ghosn, directorul general al Renault şi Nissan.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ şi ninsori în zona de munte, valabilă de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 20.00.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a cerut marţi secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, să condamne operaţiunea militară "neconstituţională" din estul Ucrainei, relatează AFP.
Parlamentul European a adoptat, marţi, o Directivă prin care cetăţenii europeni care se mută în alt stat membru vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie, se arată într-un comunicat al PE.
Armata ucraineană a trimis trupe suplimentare la Kramatorsk, la 15 kilometri sud de Slaviansk, pentru operaţiunea împotriva miliţiilor proruse care ocupă instituţii locale, informează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că "soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul", "nu mai deosebeşte instituţiile" şi arată că este "laş".
Costurile sociale pentru bolnavii cu epilepsie sunt de opt-nouă ori mai mari decât cheltuielile pentru diagnostic şi un tratament corect, a declarat marţi, la conferinţa MEDIAFAX, Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii de Neurologie din România.
Scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.