Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu este necesară creşterea accizei la benzină ş motorină, menţionând că, dacă va fi cazul, va face ce nu a făcut până acum, adică îi va chema pe români să se apere în stradă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că USD este o lovitură pentru PNL, dar USL nu se va rupe, el menţionând, pe de altă parte, că dacă nu va trece Constituţia, atunci se va negocia un schimb: PNL va prelua funcţia de premier, iar PSD va avea candidatul la Preşedinţie.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, marţi, modul în care principalele televiziuni au reflectat accidentul aviatic din Apuseni, din 20 ianuarie, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi o studentă, Consiliul hotărând însă să amâne luarea unei decizii în acest caz.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu faptul că televiziunile au dezinformat telespectatorii în cazul accidentului aviatic din Apuseni, oamenii fiind încurajaţi să nu mai apeleze la serviciul 112 în situaţii de urgenţă.
Colonelul Adrian Fulea, purtător de cuvânt al STS, a declarat, marţi, în şedinţa CNA că operatoarele de la serviciul 112 au ajuns să ceară să plece din sistem din cauza linşajului mediatic şi a stării psihologice proaste a acestora, ca urmare a apelurilor injurioase primite.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat marţi că în cazul accidentului aviatic din Apuseni pot răspunde penal atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, precizând că nu pot fi deocamdată trase concluzii, fiind prea devreme.
Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", va fi eliberat din penitenciar, unde a ispăşit un an din pedeapsă, după ce Tribunalul Maramureş i-a admis definitiv cererea de eliberare condiţionată.
Florian Cormoş, torţionarul pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că ar fi trebuit să omoare un deţinut la două - trei zile pentru a fi adevărat ce i se impută şi că deţinuţii mureau înainte să ajungă în lagăr.
Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, marţi, că a iniţiat discuţii între marile lanţuri de distribuţie franceze şi producătorii din agricultură, după ce şi-a dat seama că este o aberaţie ca românii să cumpere mere importate din Polonia, în condiţiile în care România e un paradis agricol.