Fostul senator Dan Voiculescu a votat, duminică dimineaţă, la Şcoala 11 din Bucureşti, menţionând că a ales pentru " "recăpătarea încrederii în destinul românilor".
Zeci de drumuri din 29 de judeţe sunt acoperite cu zăpadă, pe autostrăzile A1 şi A2 carosabilul este umed, iar DN 59C Jimbolia - Sânnicolau Mare şi DN 6, în zona Cenad, din judeţul Timiş, precum şi autostrada Arad - Timişoara sunt închise, potrivit CNADNR.
Adi Cristescu este noul clăpar al trupei Voltaj, înlocuindu-l pe Bobby Stoica, după decizia acestuia din urmă de părăsi formaţia, potrivit unui comunicat Cat Music.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a informat că în ultimele 24 de ore, după închiderea campaniei electorale, au fost înregistrate 128 de sesizări, dintre acestea 50 sunt contravenţii, 20 de cazuri sunt posibile infracţiuni, iar şapte se referă la mită electorală.
În 14 secţii de votare din judeţele Alba, Arad, Bacău, Braşov, Buzău şi Argeş procesul electoral nu a început la ora 7.00, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Monica Dajboc.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a cerut Ministerului Apărării Naţionale să sprijine intervenţia pe drumurile acoperite cu zăpadă, pentru deblocarea oamenilor şi a drumurilor care duc spre secţiile de votare, a declarat, duminică, secretarul de stat din MAI Bogdan Tohăneanu.
Cele 18.456 de secţii de votare organizate pentru ALEGERILE PALAMENTARE s-au deschis, duminică, la ora 7.00, fiind aşteptaţi la urne aproximativ 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să îşi alegă parlamentarii, fiind delimitate 315 colegii de deputat şi 137 colegii de senator.
Presa internaţională scrie despre posibilul rezultat al alegerilor legislative române de duminică, evocând criza politică din vară şi impactul ei după scrutin.
Peste 300 de spectatori l-au aplaudat minute în şir pe Cristi Minculescu la finalul primului concert susţinut de acesta fără trupa Iris, într-un club din Centrul Vechi al Capitalei, mulţi dintre cei prezenţi privind cu optimism decizia artistului de a se despărţi de trupa cu care a făcut istorie.