Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, azi, că actualul Guvern este cel mai slab Cabinet de la căderea comunismului, fiind condus ce un om care a făcut furt intelectual.
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a declarat, la RFI, că este inacceptabil să modifici Bacalaureatul la o lună după începerea şcolii şi că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andrnescu, trebuie "să decidă în sfârşit să fie contemporană cu anul 2012".
Pelicula "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, premiată la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow - FEDEORA, la Festivalul de la Haifa, Israel
Cele mai scăzute temperaturi din ţară s-au înregistrat, miercuri dimineaţă, în judeţul Harghita, unde au fost minus 4 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi Joseni.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru MEDIAFAX, marţi, după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea Legii privind bacalaureatul profesional, că acest demers este "strict mâna lui Funeriu" şi că, săptămâna viitoare, actul normativ "va trece rapid prin Parlament".
Noua emisiune la care cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez este producător executiv şi care are ca subiect viaţa unui cuplu de lesbiene cu copii a fost aspru criticată de conservatorii americani, informează contactmusic.com.
Cele mai frecvente nereguli depistate la ambulanţe se referă la faptul că şoferul sau pasagerul nu purta centura de siguranţă, a declarat, marţi, subsecretarul de stat Raed Arafat, după controalele vizând respectarea regulilor de circulaţie şi dotarea maşinilor angajate în misiuni.
Guvernul va face o rectificare bugetară în această lună, a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, el precizând că prioritare sunt ministerele Muncii, Educaţiei şi Sănătăţii, iar la rectificare vor fi prevăzuţi şi banii pentru reîntregirea salariilor bugetarilor.
Un număr de 33 inculpaţi în dosare de corupţie instrumentate de procurorii anticorupţie, printre care un director de administraţie financiară, un director APIA şi un şef de autoritate rutieră, au fost condamnaţi definitiv, în august-septembrie, prin 20 hotărâri judecătoreşti, potrivit DNA.