Zeci de roboţi construiţi în întregime de liceeni din toată ţara s-au întrecut, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-un concurs în care un container a trebuit umplut cu minerale preţioase culese de pe o altă planetă.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit.
La cea de-a patra ediţie a evenimentului "Noaptea ideilor", care va avea loc pe 31 ianuarie, la Cluj-Napoca va fi organizată o dezbatere privind viitorul inteligenţei digitale.
Consulul onorific al Franţei la Cluj-Napoca, Pascal Fesneau, susţine că oamenii de afaceri francezi se confruntă cu lipsa forţei de muncă şi cu instabilitatea politică şi fiscală.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus că are în vedere scurtarea vacanţei de iarnă deoarece este prea lungă perioada de trei săptămâni în care elevii stau acasă, timp în care uită materia.
Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale, în următoarele şase luni, în contextul în care Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA Romania a scăzut la finalul anului 2018.
Jyrki Katainen, vicepreşedintele Comisiei Europene, a comentat printr-o postare pe Twitter ordonanţa de urgenţă privind contestaţia în anulare, menţionând că ştirea este incredibilă şi că românii merită un stat de drept.
Comisia Europeană a transmis că procedura de selecţie a procurorului-şef european este în curs, subliniind că Executivul UE nu e implicat în această activitate efectuată de o comisie independentă.
Cursul de schimb leu/euro a atins luni un nou maxim istoric, de 4,7081 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,23% faţă de vineri, aceasta fiind a cincea zi consecutivă de creştere pentru moneda europeană.