Primăria desfășoară lucrări de ecologizare și colmatare pe tronsoane ale Canalului Morii și ale altor cursuri de apă din Cluj-Napoca.
Scandalul de peste un miliard de euro al Centurii Metropolitane a Clujului a depășit oficial granițele României și a intrat în zona penală internațională.
De ce sunt încă mari facturile la curent sau gaze și când ar putea apărea scăderi de preț.
Președintele din Gruia a vorbit despre parcursul "feroviarilor" sub comanda antrenorului în vârstă de 48 de ani.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că centrul de arşi grav de la Târgu Mureş va putea fi dat în folosinţă, cel mai probabil, în toamna acestui an.
Salvatorii clujeni continună misiunea de căutare a bărbatului care ar fi dispărut în apă aproape de barajul din localitatea Gilău, județul Cluj.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a finalizat procedura de achiziție directă pentru serviciile de plată a parcărilor de pe domeniul public, atât prin SMS, cât și prin plata cu cardul prin intermediul unei aplicații dedicate.
Derby-ul Clujului a fost și de data aceasta unul cu incidente. Suporterii Universității Cluj au încercat să intre pe teren şi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor.
Construcția centralei electrice pe gaze cu o capacitate de 160 MW, dezvoltată de Nova Power and Gas, a debutat oficial în luna decembrie, iar în prezent a fost finalizată fundația pentru prima turbină.