Ludovic Orban a venit, luni, la ICCJ, pentru a fi prezent la judecarea apelului în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, el spunând înainte de proces că i s-a făcut o mare nedreptate, iar contestaţia DNA este lipsită de argumente.
Ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, a cerut, luni, demisia membrilor Consiliului de Administraţie al Poştei Române şi a directorului general interimar, Andrei Stănescu, "din cauza managementului defectuos din ultimul an".
Meteorologii anunţă pentru prima zi de şcoală temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor, şansele de precipitaţii fiind minime. Vremea se va răci însă uşor începând cu luni noapte.
Mii de elevi încep luni noul an şcolar fără condiţii minime de igienă, în şcoli neautorizate, fără apă potabilă şi cu toalete în curte. În județul Cluj, 29 de obiective de învăţământ nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare din partea DSP pe motiv că au grup sanitar tip latrină, în curte.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică, la Ţebea, că, marţi, PSD va propune un nou ministru pentru Apărare, după consultările ce vor avea loc în cadrul Biroului Permanent Naţional, subliniind că nu se poate vorbi despre o criză la Ministerul Apărării Naţionale, ”nici măcar financiară”.
Cinci români au murit, iar alţi trei sunt răniţi, dintre care doi se află în stare gravă, în urma unui accident produs duminică lângă Viena, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent (2016), câştigul salarial net a crescut ca medie naţională cu 14,5% şi în niciunul dintre judeţele ţării nu au fost consemnate scăderi.
Autorităţile americane din Florida şi Georgia au emis, sâmbătă, ordine de evacuare pentru 6,5 milioane de locuitori, în cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria SUA, din cauza uraganului Irma.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt înregistrate peste 100 de adăposturi de protecţie civilă, majoritatea situate în subsolurile unor blocuri, cu o capacitate de aproximativ 20.000 de persoane, 5% din populaţia oraşului, construite pentru cazuri de bombardamente, nu şi pentru incidente de natură nucleară.