Fostul premier Dacian Cioloş consideră că energia contestării, rezultată în urma ieşirilor în stradă, trebuie canalizată într-o energie pozitivă a construcţiei, astfel încât să poată fi găsite soluţiile cele mai bune la problemele societăţii.
PNL a primit donaţii în valoare totală de peste 18 milioane de lei în 2016, an în care au avut loc alegeri locale şi parlamentare.
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a declarat, sâmbătă, că s-a răspândit o informaţie greşită şi că, de fapt, nu este suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), fostul tenismen precizând cu nu crede că nu va fi primit la Roland Garros.
Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, fost lider al UNPR, a declarat, sâmbătă, că fuziunea dintre cele două partide nu este în pericol, procesul urmând să se încheie până la sfârşitul lunii iunie.
Sinuciderele cu medicamente se află în România pe locul trei într-un top al modurilor prin care cineva vrea să îşi ia viaţa, în condiţiile în care foarte multe persoane au acces la produse vândute la liber în farmacii care, luate în exces, pot fi letale.
Potrivit unei iniţiative a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, unele licee ar putea primi certificate de anteprenoriat, în urma unor competiţii. Anteprenoriatul va ajunge şi în universităţi, prin înfiinţarea unor societăţi studenţeşti care vor pune în practică idei de afaceri.
Comisia juridică a Senatului a ajuns, recent, în atenţia opiniei publice şi a generat chiar un protest de stradă, de proporţii reduse faţă de cele anti - OUG 13, din luna februarie, dar de aceeaşi factură, respectiv anti-corupţie, în momentul în care a votat graţierea faptelor de corupţie.
Un bărbat a încercat să-și pună capăt zilelor, vineri, într-un hipermarket. Acesta avea asupra lui un cuţit, cu care şi-a făcut mai multe răni.
Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca (IOCN) va deveni primul din România care va fi acreditat de Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer (OECI), noua viziune plasând pacientul în centrul activităţii.