Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată din 1 iunie pentru alimente, inclusiv băuturi,cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor.
Normele Codului Fiscal au fost publicate joi în Monitorul Oficial fără abrogarea prevederii care împiedică reconsiderarea activităţilor independente care generează venituri din profesii libere sau drepturi de autor în dependente, cum anunţase Guvernul, experţi juridici remarcând la rândul lor măsura.
Aderarea României la zona euro nu trebuie să fie o măsură impusă, ci trebuie să genereze o schimbare în mintea oamenilor, care să înţeleagă că acest proces nu presupune numai avantaje, ci şi anumite dezavantaje, a declarat premierul Victor Ponta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios, a dat câştig de cauză PNL, care a reclamat faptul că guvernul încalcă legea şi refuză să organizeze alegeri locale parţiale. Este cea de-a treia instanţă din România care confirmă faptul că guvernul Ponta nu aplică legea şi, discreţionar, refuză să organizeze alegeri în termenul prevăzut de lege.
Soţul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat joi că a depus o cerere de graţiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului.
Senatul a adoptat, miercuri, mai multe modificări la legea privind intrarea, staţionarea sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, care prevăd că înfiinţarea unor comandamente străine pe teritoriul ţării noastre se poate face cu aprobarea Parlamentului sau în baza unor tratate.
Bogdan Aurescu a găzduit, la Strasbourg, un eveniment de promovare a iniţiativei României privind crearea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului, subliniind că se fac "paşi concreţi", iar succesul iniţiativei depinde de dorinţa statelor de a combate terorismul cu mijloace juridice.
Numărul cazurilor de cancer de colon este în creştere în România, în ultimii ani, din cauză că pacienţii nu se supun colonoscopiilor preventive, a declarat fondatorul Societăţii Române de Gastroenterologie, Dan Dumitraşcu, la o conferinţă din domeniu, care a început miercuri la Cluj-Napoca.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 183 voturi "pentru", 91 "împotrivă" şi 10 "abţineri", modificarea Ordonanţei 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale, stabilind că la extragerea loteriei bonurilor fiscale se va acorda un număr de maximum 100 de premii.