Comisiile juridică şi de administraţie au aprobat, marţi, cu 26 de voturi ”pentru” şi 14 voturi ”împotrivă”, ordonanţa de urgenţă 55/2014 privind posibilitatea aleşilor locali ca pe o perioadă de 45 de zile să îşi poată schimba partidul fără să-şi piardă mandatul.
Ministerul rus de Externe consideră "iresponsabile" şi "inacceptabile" declaraţiile premierului Victor Ponta privind eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România, cerând o reacţie din partea Uniunii Europene, conform unui comunicat oficial citat de site-ul agenţiei Itar-Tass.
România nu intenţionează să încheie acordul cu FMI înainte de expirarea înţelegerii, în martie 2015, iar la rectificarea viitoare deficitul bugetar va creşte doar cu 0,2% din PIB, pentru armată, a afirmat premierul Ponta, care a mai spus că problema Guvernului este că "nu prea" a cheltuit banii.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va continua să redeschidă spitalele închise în mandatul de premier al lui Emil Boc şi va deschide o serie de unităţi sanitare noi, printre care se numără şase maternităţi.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, afirmă că procedurile de licitaţie privind construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj sunt pe cale să înceapă. El a cerut o mai mare implicare a autorităţilor locale, care au pus la dispoziţie terenul pentru acest proiect.
ANAF a lansat luni platforma online pe site-ul propriu prin care persoanele fizice pot solicita, în urma înregistrării şi autentificării cu username şi parolă, informaţii precum situaţia obligaţiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator şi decizia de impunere, răspunsul venind tot electronic.
Fostul premier Emil Boc a declarat, luni, că ar putea deveni un partener pentru viitor al preşedintelui Traian Băsescu, în condiţiile în care a fost partenerul acestuia şi până acum.
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au discutat sâmbătă soluţii pentru finanţarea economiei comunitare cu sume de ordinul miliardelor de euro fără să crească datoriile, ei analizând opţiuni de la crearea unei pieţe de capital pan-europene până la înfiinţarea unui fond uriaş de investiţii.
Ministerul Muncii informează, după afirmaţiile lui Traian Băsescu privind utilizarea fondurilor europene pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor, că România este dată ca exemplu de bună practică la nivelul UE în privinţa măsurilor guvernamentale de sprijin la integrarea acestora pe piaţa muncii.