Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după meciul cu Grecia, scor 1-1, că naţionala elenă a fost mai bună în ambele manşe ale barajului şi că s-a calificat la Cupa Mondială echipa mai bună, deşi a înscris un gol din ofsaid şi tricolorilor li s-a refuzat un penalti.
Antrenorul Ioan Andone consideră justă calificarea naţionalei Greciei în urma barajului cu România, fiind de părere că formaţia antrenată de Fernando Santos şi-a arătat experienţa şi valoarea superioare.
O petardă a fost aruncată în teren din tribune în minutul 45+1 al meciului România - Grecia, de pe Arena Naţională, aceasta căzând lângă fundaşul Sokratis Papastathopoulos, care a acuzat probleme la ochi.
Jandarmii au descoperit şi reţinut, marţi seară, în jurul orei 19.45, într-o fabrică dezafectată din zona Pieţei Muncii, 62 de persoane care confecţionau mai multe bannere şi aveau asupra lor materiale pirotehnice pe care intenţionau să le introducă în stadion, la meciul România - Grecia.
Autorităţile locale trebuie să îşi elaboreze norme cu standard european în ceea ce priveşte schema de personal şi bugetul alocat acestora, ceea ce va însemna şi o reducere de angajaţi, care nu vor mai fi luaţi în calcul în bugetul pentru 2015, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.
Guvernul Italiei a decis instituirea stării de urgenţă în regiunea Sardinia, alocând rapid 20 de milioane de euro pentru atenuarea efectelor calamităţilor de pe insulă, relatează site-ul ziarului La Repubblica.
Municipiul Alba Iulia este prima localitate din România care a primit rating Moody's, respectiv "Ba1", potrivit primarului Mircea Hava, demersul fiind făcut în perspectiva accesării fondurilor europene.
Parlamentarii PDL nu participă la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul îşi angajează răspunderea pe legea descentralizării pentru a demonstra că este nevoie de o dezbatere reală a acestei legi, a anunţat, marţi, în plen, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.
Plenul Senatului a adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă prin care este majorat de la 2 la 5 ani termenul pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în cazul celor care realizează construcţii fără avize, prevăzut în Legea privind autorizarea executării lucrărilor de contrucţii.