Preşedintele Traian Băsescu i-a spus Prinţului Charles, luni, în momentul în care l-a întâmpinat la Palatul Cotroceni, că a înţeles că acesta şi-a mai luat o casă, iar în curând va avea un sat întreg în România.
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat luni că Guvernul nu are nicio problemă până la acest moment privind îndeplinirea ţintelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi speră că până la 20 iunie, data limită pentru privatizarea CFR Marfă, să aibă toate ţintele îndeplinite.
Prima ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale va avea loc sâmbătă, la Iaşi, a anunţat managerul Operei Naţionale Iaşi, Beatrice Rancea, care a catalogat evenimentul drept "un Oscar al operelor din România".
Cristi Danileţ şi Alina Ghica, revocaţi din funcţiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii prin două hotărâri din 26 februarie, s-au întors în CSM, după ce instanţele au dispus suspendarea actelor până la pronunţarea unei decizii definitive în cazul cererilor de anulare.
Alegerile pentru birourile permanente judeţene ale PDL se vor desfăşura în perioada 1 octombrie - 17 noiembrie, a decis, luni, Biroul Permanent Naţional al PDL.
Guvernul va aproba marţi o ordonanţă de urgenţă pentru impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii încasate de cei care au făcut parte din consiliile de supraveghere ale fostelor comisii din care s-a format Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Cel puţin şase persoane au murit şi alte câteva au fost date dispărute, luni, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din Europa Centrală, unde mii de locuinţe au fost evacuate, în special în Germania, Cehia şi Austria, relatează AFP.
Micul este salvat, iar în decurs de trei luni va fi declarat produs tradiţional românesc, a afirmat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, referindu-se la directiva europeană potrivit căreia de la 1 iunie producţia de mici ar fi urmat să fie interzisă.
Mai mulţi turişti au ajuns în aprilie într-o structură de primire turistică, dar au stat pe medie mai puţine nopţi faţă de aprilie 2012, în condiţiile în care numărul vizitatorilor străini înregistraţi la frontieră a scăzut cu 7,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.