Deputaţii vor avea activitate în teritoriu înainte de Paşte cu o săptămână, astfel încât vor fi liberi începând cu 29 aprilie şi până pe 7 mai, a declarat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că este normal ca PSD şi PNL să meargă pe liste separate la europarlamentare şi că ar fi fost de preferat un anunţ făcut de către USL, nu unilateral, doar de PSD, precizând însă că PNL nu este de acord cu începerea de luni a campaniei electorale.
Comisarul european László Andor a declarat, luni, că incluziunea comunităţii rome nu trebuie privită ca un cost, ci ca o investiţie, România având două mari probleme, respectiv resursele insuficiente şi investiţiile făcute incorect.
PDL va depune, luni, la Curtea Constituţională contestaţia în privinţa Legii imobilelor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, a anunţat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Partida dintre echipele Viitorul Constanţa şi CFR Cluj, din cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I, se va disputa la 5 mai, în ziua de Paşte, conform programării Ligii Profesioniste de Fotbal.
Compania aeriană germană Lufthansa a anulat luni aproape toate zborurile, în principal din cauza unei greve a personalului de la sol, care reclamă creşteri de salariu, relatează AFP.
Vaccinarea în România a scăzut de la an la an, incidenţa bolilor care pot fi prevenite înregistrând creşteri alarmante, susţin pediatrii, atenţionând că bolile eradicate sau epidemiile ar putea reveni dacă schemele de imunizare sunt întrerupte sau incomplete.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, califică drept "aberaţii" afirmaţiile făcute de europarlamentarul Tokes Laszlo referitoare la Uniune, spunând, în acest context, că PPMT nu este o formaţiune "incomodă" pentru UDMR, ci "de fapt nu există" întrucât "nu a primit încrederea" electoratului.
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, l-a lovit pe ofiţerul de presă al clubului şi a ameninţat un jurnalist, astă seară, după înfrângerea din meciul cu CFR Cluj, scor 0-5, din etapa a XXVII-a a Ligii I.