Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat de înţeles, vineri, la Guvern, că salariul minim nu va mai creşte de la 1 decembrie, aşa cum anunţase prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Un subofiţer din Turda a murit electrocutat, vineri dimineaţa, în gara din Alba-Iulia, în timp ce participa la descărcarea unor tancuri pentru parada de Ziua Naţională.
Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, joi seară, că, motivul pentru care nu sunt gata mai multe autostrăzi este administrarea deficitară a contractelor cu antreprenorii din domeniu.
Ministerul Afacerilor Interne a pus în debatere publică modelul formularului de ordin provizoriu şi instrucţiunile prin care acesta poate fi obţinut.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.
Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro va prezenta proiectul de trecere la moneda europeană în decembrie.
Deputaţii au respins, miercuri, proiectul de lege care prevedea eliminarea incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, cu calitatea de comerciant persoană fizică.
Proiectul de lege adoptat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor îi vizează pe furnizorii de carburanţi şi si va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.
Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar vor primi miere de albine ca supliment nutritiv, potrivit unei legi care a fost adoptată, miercuri, în Camera Deputaţilor.