Premierul Viorica Dăncilă a infirmat, marţi seară, că ar demisiona de la şefia Guvernului şi nici nu are această intenţie, precizând că informaţia în acest sens apărută în spaţiul public este una falsă.
Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a anunţat când ar putea avea loc alegerile în cele 11 filiale social-democrate conduse de preşedinţi interimari.
Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.
Campania de strângere de semnături pentru o nouă iniţiativă de reformă electorală a fost lansată, marţi, de USR, Mişcarea România Împreună şi mai multe organizaţii civice.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei din august 2018 a fost de 5,1%, astfel că a revenit pe creştere, după ce în iulie scăzuse la 4,56% de la 5,41% în iunie.
Copiii unei familii din Cluj-Napoca învaţă acasă în sistem homeschooling, fără note, extemporale sau teme, materiile fiind predate de către mama lor.
Statele Unite marchează, marţi, 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, o atrocitate care va rămâne timp de mulţi ani înscrisă în memoria colectivă şi care a servit drept catalizator pentru un război global, aparent nesfârşit, împotriva radicalismului islamic.
La Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, poate fi văzut, începând de luni, steagul prinţesei Sissi, împărăteasă a Austriei şi regină a Ungariei.
O profesoară din Cluj-Napoca spune că învăţământul românesc se confruntă cu o mulţime de probleme, de la subfinanţare şi programa şcolară depăşită, până la cadre didactice slab pregătite sau care predau după metode