Foto Consilierii județeni ai Clujului, depunere de coroane la 33 de ani de la Revoluție
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 21 Dec 2022, 13:18
- Eveniment
- Ascultă știrea
Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au participat miercuri, 21 decembrie 2022, la manifestările prilejuite de împlinirea a 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.
„Cu acest prilej a fost reiterat sentimentul de profundă recunoștință pentru revoluționarii clujeni care, prin curajul și puterea de sacrificiu de care au dat dovadă în acele momente de răscruce, punând o serie de valori fundamentale și idealuri sfinte mai presus decât propria viață, au deschis drumul spre libertate și spre o Românie democratică!”, au transmis reprezentanții forului administrativ județean.
Revoluţia Română din decembrie 1989 a înlocuit totalitarismul cu libertatea.
În urmă cu 30 de ani, o revoltă a românilor începută la Timişoara a cuprins ca o flamă toată ţara. A fost atât de puternică, încât a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă.
Au fost cele mai curajoase proteste ale sfârșitului de secol XX în Europa și s-au soldat, din păcate, cu victime, spre oroarea lumii întregi, care a putut privi - pentru prima dată în direct, la televizor - cum se desfășoară o revoluție într-o țară sătulă de zecile de ani de privațiuni și suferințe.