Video Dan Pitic: “Clujul are nevoie de 6.000 de apartamente în plus pe an. E un oraș-magnet”

Dan Pitic: “Clujul are nevoie de 6.000 de apartamente în plus pe an. E un oraș-magnet”
Investitorul clujean crede în potențialul de atracție al orașului | Foto: Business Days

Dezvoltatorii imobiliari au reușit să producă într-un an doar 3.000 de locuințe, în timp ce solicitările din partea celor care vor să își cumpere un apartament sunt de cel puțin două ori mai mari, a punctat investitorul clujean, la Realitatea FM.

“Clujul are o migrație pozitivă de 20.000 de persoane pe an, în medie, respectiv cei care se mută în Cluj minus cei care pleacă de aici. Acești 20.000 de oameni în plus au nevoie, inevitabil, să doarmă undeva peste noapte, în proprietate sau în chirie. La o medie de trei persoane per familie avem nevoie de un surplus anual de 6.600 de unități locative - dar sunt mulți care sunt singuri - adică locuințe în plus pentru a face față acestei creșteri. 

Pe bună dreptate, Clujul este un magnet, e bine că e așa, e justificat. E un oraș de viitor care a adus industrii generatoare de plusvaloare și de salarii mari, să ne uităm numai la IT, la investitorii internaționali care sunt în zona noastră și care dezvoltă produse de înaltă tehnologie. Toate acestea contribuie la o cerere, la o nevoie. În 2016 Clujul a livrat 3.000 de unități locative, adică jumătate din acest necesar”.

Criza financiară, ciur imobiliar

Dezvoltatorii sunt acum mai serioși decât dinaintea crizei financiare, consideră Pitic. “Piața imobiliară a Clujului a trecut prin perioade delicate în anii 2008-2009. Aceasta s-a întâmplat pentru că la un moment dat a fost atât de interesat acest domeniu încât au fost mulți atrași. Vorba aceea: mulți veniți, puțini chemați. Randamentele în imobiliare pot fi bune, dar trebuie să ții cont cont că - în dezvoltarea unui ansamblu - poate dura trei ani obținerea autorizațiilor, trebuie să faci planuri urbanistice zonale, de detaliu, studiu de trafic.

Vorbind despre nivelul construcțiilor din Cluj, având în vedere că am trecut printr-o criză, putem spune că aici s-au filtrat deja o serie de firme care s-a dovedit că fac foarte bine ceea ce fac. O bună parte din dezvoltatorii mari care au rămas pe piață sunt firme cu experiență, cu echipe bune în spate, care știu să facă toate calculele, previziunile financiare. În consecință, riscurile din anii 2008, gen oameni care au dat avansuri și au rămas fără apartamente, au scăzut foarte mult pentru aceste firme”.

Teren în centrul Clujului, cumpărat cu 1.000 euro/mp

Investitorul clujean a relatat prima sa experiență în domeniu. "Primul proiect imobiliar pe care l-am dezvoltat, Scala Center, l-am considerat drept unul provocator, însă am avut parte de o echipă de specialiști foarte bună: ingineri, proiectant. Avem cinci ingineri care supraveghează permanent calitatea construcției pentru că nu vrem să facem rabat deloc.

Este prima clădire pe care o dezvolt și mărturisesc că încă nu am descoperit niciun truc ca să fac să arate bine cheltuind puțin. Am cheltuit mai mult decât mă așteptam pentru edificarea acestei construcții, dar măcar știu că acea clădire va rămâne legată de numele meu”. 

“Toată lumea în România vrea să cumpere un apartament. Pentru zonele centrale sunt oameni care au o disponibilitate de a plăti în plus locația, de a face o investiție. Sunt persoane care au banii la dispoziție și nu așteaptă după un credit bancar ca să cumpere o locuință în centru. Este normal ca în mijlocul orașului să fie mai scump. Zilele acestea s-a încheiat la Cluj o tranzacție pentru un teren cu o suprafață destul de mare în zona centrală, la 1.000 euro/mp". 

Clujul, între clădiri pe verticală și extinderea în periferii

“Clădirile ar putea să meargă mai mult pe verticală la Cluj, însă România se află într-o zonă seismică, fapt care produce o limitare la înălțimea la care putem să facem construcțiile. De aceea extinderea către periferii va deveni una dintre opțiunile de masă aici.

Totuși, pentru ca aceste 6-7.000 de apartamente care trebuie să se construiască aici să fie funcționale este necesar să avem infrastructura: centuri ocolitoare, drumuri, care însă depind în mare măsură de alocările de la bugetul central ce vin într-un ritm al disponibilității care există acolo, dar care ne impactează pe noi, toți.

La ora acesta prețurile locuințelor la Cluj sunt sub presiunea cererii mai mari decât capacitatea de ofertare, iar atunci ele cresc, dar și sub presiunea accelerată a costurilor de execuție. Când am intrat în autorizare cu proiectul nostru imobiliar, prețul fierului beton era de 1,7 lei kg, în prezent a ajuns la peste 2,5 lei/kg.

Creșterea prețurilor vine mai cu seamă din majorarea costurilor cu materiile prime, care s-a produs într-un ritm galopant, plus 30% în decurs de un an. Toate au crescut: cimentul, manopera, ultima odată cu creșterea salariilor, iar acesta este de fapt un lucru bun". 

Consecința succesului: prețuri mari, trafic încărcat

"Este bine că unii constructori vin cu echipe întregi din alte părți pentru că altfel fie va trebui să plătească foarte mult pentru forța de muncă, fie vei fi nevoit să nu construiești. La fel cum muncitorii din construcții merg în Germania pentru un salariu mai bun, echipe din alte județe sau orașe vin la Cluj pentru că sunt mai bine plătite. Aici găsesc atât de lucru, cât și salarii mai bune.

Aceasta demonstrează că în momentul de față Clujul este un pol pozitiv de atracție, iar oamenii vin aici pentru că se întâmplă lucruri pozitive. Desigur, consecința succesului nostru este aglomerația, traficul, prețurile ceva mai mari, dar asta împinge și salariile în sus. Nu merg doar prețurile în sus, ci și veniturile, ceea ce duce per total la o creștere a nivelului de trai. Asta ne și dorim, de altfel”.

Grup de 11 divizii, în jurul Perpetuum
Dan Pitic a devenit unul dintre marii producători și distribuitori de articole de amenajări interioare și exterioare, prin Ax Perpetuum, cu afaceri anuale de 40 de milioane de euro. A preluat pachetul majoritar al fabricii de produse din plastic Napochim, mutată pe platforma industrială și modernizată. Pe terenul devenit disponibil în centru se edifică Scala Center, un ansamblu de locuințe, spații comerciale și birouri, investiție de 30 de milioane de euro. E implicat în fondul de accelerare a afacerilor Risky Business, care a organizat și o competiție pentru antreprenoare la Cluj, și în coordonarea acceleratorului de start-up-uri pentru liceeni iXperiment. A inițiat un proiect în cadrul comunității Romanian Business Leaders prin care vrea creeze nuclee de antreprenori în fiecare județ pentru a negocia cu guvernul deciziile majore ce afectează mediul de afaceri. Grupul Perpetuum cuprinde 11 divizii, specializate în comerț, produse din plastic, imobiliare. Pitic figura între primii 300 de antreprenori din Top Capital, cu o avere de 22 de milioane de euro.
Comenteaza