Lista drumurilor de mare viteză care vor fi deschise în 2026. Stadiul lucrărilor pe Autostrada Transilvania

Lista drumurilor de mare viteză care vor fi deschise în 2026. Stadiul lucrărilor pe Autostrada Transilvania
| Foto: Cristian Pistol - captură video Facebook

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România a ajuns, în iunie 2026, la 1.418 kilometri deschiși circulației, incluzând autostrăzi și drumuri expres.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

În paralel, alți 884 de kilometri sunt în execuție pe șantiere active, iar pentru încă 486 de kilometri sunt în derulare proceduri de licitație.

După un final de an 2025 în care au fost inaugurați 146 de kilometri de autostradă și drum expres, inclusiv tronsonul A7 Focșani – Adjud, care a asigurat circulația neîntreruptă pe 241 de kilometri între București și Adjud, primele cinci luni ale anului 2026 au trecut fără nicio inaugurare majoră, arată cineconstruieste.ro. 

Constructorii s-au concentrat în această perioadă pe finalizarea loturilor aflate în lucru, iar dacă termenele anunțate vor fi respectate, până la sfârșitul anului rețeaua națională ar putea fi extinsă cu peste 250 de kilometri noi.

Autostrada Transilvania A3: aproximativ 70 de kilometri noi

Pe Autostrada Transilvania, directorul CNAIR, Cristian Pistol, estimează deschiderea a aproximativ 70 de kilometri până la finalul anului.

Lotul Nădășelu – Zimbor, cu o lungime de 30,6 kilometri, a ajuns la un stadiu fizic de 98%. Constructorul UMB are mobilizați 510 muncitori și 238 de utilaje și lucrează la așternerea stratului de uzură, amenajarea parcărilor, sistemele de colectare a apelor, montarea parapetelor și implementarea sistemelor ITS.

Contractul are o valoare de 1,625 miliarde de lei. Deschiderea circulației depinde însă și de finalizarea viaductelor executate de Ozaltin la Nădășelu și Topa Mică, unde progresul a ajuns la 56,5%.

Pe tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului, cu o lungime de 12,24 kilometri, lucrările au atins, de asemenea, un stadiu de 98%. Aproximativ 100 de muncitori și 60 de utilaje sunt implicați în ultimele operațiuni de finisare. Inaugurarea depinde de finalizarea Nodului Rutier Românași, care a ajuns la 72%. Contractul este evaluat la 836 de milioane de lei.

Între Suplacu de Barcău și Chiribiș, compania Construcții Erbașu a realizat aproximativ 80% din lucrări pe cei 26,35 de kilometri ai tronsonului. Pe șantier lucrează 610 muncitori și 268 de utilaje. Contractul are o valoare de 884 de milioane de lei, iar șansele de deschidere până la sfârșitul anului sunt ridicate.

Autostrada Moldovei A7: 60 de kilometri până la Bacău în august

Prima inaugurare importantă de pe A7 este așteptată la sfârșitul lunii august. Este vorba despre sectorul Adjud – Bacău, format din loturile Adjudul Vechi – Răcăciuni și Răcăciuni – Bacău, cu o lungime totală de aproximativ 60 de kilometri.

Pe lotul 2, stadiul fizic a depășit 95%, în timp ce pe lotul 3 se apropie de 75%. Numai pe sectorul Răcăciuni – Bacău lucrează aproximativ 1.500 de muncitori și 600 de utilaje.

După deschiderea circulației până la Bacău, lucrările vor continua pe sectorul Bacău – Pașcani. Circulația ar urma să fie deschisă până la Săbăoani în luna septembrie și până la Pașcani în decembrie. În total, UMB are mobilizați aproximativ 5.000 de muncitori pe cei 120 de kilometri aflați în execuție între Adjud și Pașcani.

Autostrada A0 București: aproape 13 kilometri pe semi-inelul nordic

Pe Autostrada de Centură A0, lotul 4 Pantelimon – Glina, construit de UMB, a depășit 97% stadiu fizic și se află în faza de prerecepție.

Lotul 3 Afumați – Pantelimon, realizat de compania chineză CCECC, a ajuns la 85%. Cele două tronsoane însumează aproape 13 kilometri și ar putea fi deschise simultan spre finalul verii, dacă lucrările restante vor fi finalizate la timp.

În același timp, pe lotul 1 Joița – Corbeanca, asocierea Pizzarotti – Retter a ajuns la un progres de 51%, avansând în ritm de aproximativ 3 puncte procentuale pe lună. Există perspectiva unei deschideri parțiale până la sfârșitul anului.

Autostrada Sibiu – Pitești A1: primii aproape 10 kilometri în august

Pe Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, constructorul austriac PORR pregătește deschiderea circulației în luna august 2026, cu șase luni înaintea termenului contractual.

Tronsonul măsoară 9,86 kilometri și include Tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri, primul tunel de autostradă forat în stâncă din România.

După inaugurare, șoferii vor putea circula pe aproape 54 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu – Pitești.

România ar putea ajunge la aproape 1.700 km de drumuri rapide

Dacă toate proiectele programate pentru acest an vor fi finalizate conform calendarului, România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 1.670–1.700 de kilometri de drumuri de mare viteză.

Ar însemna o creștere de peste 250 de kilometri față de nivelul actual și, totodată, cel mai bun an din istoria țării în ceea ce privește infrastructura rutieră inaugurată, depășind inclusiv recordul stabilit în 2025.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .